Călimăneşti este un oraş în partea de nord a judeţului Vâlcea, România.
Oraşul se află situat în parte de nord-est al judeţului Vâlcea la poalele masivului Cozia şi Căpăţânii din Carpaţii Meridionali, pe ambele maluri ale râului Olt, la ieşirea acestuia din defileu, fiind la 20 km nord de reşedinţa judeţului, municipiul Râmnicu Vâlcea şi la 80 km sud de municipiul Sibiu.
Istoricul aşezării
Această localitate, în care Mircea cel Bătrân a ctitorit mănăstirea Cozia, este cunoscută încă din vremea dacilor, care au descoperit efectele benefice ale apelor termale din zonă.
În anul 138 romanii cucerind Dacia ridică aici un castru de apărare în locul numit Bivolari sub poalele muntelui sfânt al dacilor, Kogaionon (muntele Cozia de astăzi), cunoscut sub numele de castrul roman "Arutela", Arutela fiind denumirea romană a râului Olt. Construcţia castrului a făcut ca în jurul lui să se dezvolte o aşezare rurală bine închegată şi bine dezvoltată pe ambele maluri ale Oltului.
Însă această obşte sătească se va destrăma în secolul V, fiind împărţită între conducătorii ei, Căliman, Şerban, Stoian şi Bogdan. Noile aşezări se vor numi Călimăneşti pe locul actualului oraş, Stoieneşti, Serbăneşti pe dealul de sub masivul Cozia, şi Bogdăneşti la sud de actualul oraş pe malul drept al Oltului.
Călimăneştiul are un trecut zbuciumat, determinat de împrejurările istorice şi sociale ale epocilor trecute. Satul lui Căliman, a luat fiinţă în jurul mănăstirii Cozia. Legenda spune că mănăstirea Cozia - de care este legată naşterea satului - a fost ridicată în apropierea alteia, zidită de Negru Vodă, care se găseşte la poalele muntelui Capra, ceva mai la nord de mănastirea Cozia. Întemeierea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, găseşte în jurul mănăstirii Cozia un mănunchi de case mici, satul Cozia, ce coborau pe poalele munţilor până spre apa Oltului. "În aceste case îşi trăiau nevoile câţiva români care, poate făceau puntea de legătură dintre strămoşii noştri daco-romani şi noi românii" .
Localitatea sub denumirea de Călimăneşti este atestată documentar prima dată la 20 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân "...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire...la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste şi multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri".
În afară de mănăstirea Cozia ctitorie a marelui voievod Mircea cel Bătrân, unde se află locul de veşnică odihnă al său şi al maicii Teofana, mama celui care la începutul veacului al XVII-lea a realizat prima unire a principatelor române, Mihai Viteazul, se mai găsesc Schitul Ostrov şi mănăstirile Turnu şi Stănişoara construite în diferite epoci ale istoriei.
Călimăneştiul,a fost vizitat dealungul existenţei sale de oameni deosebiţi ai culturii române. Amintim, că Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor, trecând prin această aşezare venind dinspre Ardeal şi vizitând mănăstirea Cozia, în anul 1882, face o remarcă zguduitoare a stării de fapt a ceace ajunsese locaşul ctitorit şi totodata loc de odihnă veşnică a marelui domn Mircea cel Bătrân. Arată poetul în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882: "Cozia, unde este îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime ca ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie."
Într-o iarnă geroasă a anului 1909, "poetul pătimirii noastre", Octavian Goga, a venit la Călimăneşti pentru a pregăti apariţia volumului "Ne cheamă pământul". A stat într-o căsuţă din Căciulata, aproape de malul Oltului îngheţat, al acelui Olt căruia la Budapesta fiind, îi dedicase poezia cu acelaşi nume, fără să-l vadă vreodată.
Fiecare epocă şi-a pus amprenta asupra localităţii, mărturiile fiind păstrate şi astăzi, constituind preţuirea de care ele s-au bucurat din partea localnicilor.
Staţiunea balneo-climaterică
Legenda spune că un cioban se spovedeşte călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de "metehnele trupului" scăldându-se într-un lac din "câmpul lui Căliman". Crede că acest lac are "puteri cereşti din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat". Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde "cură piatră pucioasă". Meşteri în a vindeca diferite "metehne ale trupului" construiesc pe lângă mănăstire o "bolniţă" (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze.
Însuşi ctitorul mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu va veni spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab.
Pe la jumătatea secolului XIX doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată şi dusă cu poştalionul la Paris.
De asemeni Franz Joseph, regele Austro-Ungariei a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata.
Datorită faimei apelor miraculoase staţiunea Călimăneşti nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraş, ci a trecut direct la stadiul de staţiune.
Frumuseţea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentaţi ai începutului de secol XX să-şi construiască splendide vile în stil elveţian, un sanatoriu şi cazinouri (clădirea actualei biblioteci şi unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanţelor într-un peisaj încântător a Văii Oltului, plină de verdeaţă şi de aerul curat al munţilor.
După 1900 la Călimăneşti se construieşte "Hotel Central", dotat cu o bază de tratament, la început băi, iar apoi cu diferite proceduri balneare. Tot odată pacienţii fac şi cure interne cu ape minerale de la izvoarele care se află atât la Călimăneşti-Centru, cât şi la Căciulata.
În anul 1912, pe insula Ostrov, unica insulă a râului Olt locuibilă, de fapt unica insulă a unui râu interior din România, în cadrul mirific al unei păduri seculare de brad se construieşte un cazinou în partea de sud la locul numit la Vâltoare. În acest loc de-a lungul timpului au avut loc întreceri sportive ale înotătorilor locali. Deasemeni a fost amenajată o popicărie şi o scenă, locul prezentării unor spectacole artistice. Insula a atras viligiaturiştii nu numai prin prezenţa cazinoului, pădurii seculare şi susurului cristalin al apelor bătrânului Alutus. Insula a fost şi este locul Schitului Ostrov, ctitorie a lui Neagoe Basarab.
De remarcat este faptul că în anii 1975-1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a Oltului insula a fost supraînălţată, de asemeni şi schitul, însă autoritătile de atunci au considerat că nu este necesară şi reconstrucţia cazinoului. Dar ce a fost mai dezastros a fost ca toată pădurea seculară a fost distrusă, aceea replantată nefiind nici pe departe de ceea ce a fost cândva. Şi mai mult, fără niciun respect cel puţin de o ctitorie a unuia din importanţii domnitori ai neamului românesc, ce să mai discutăm de un lăcaş de închinăciune, lângă schit au construit un ştrand. După 1989, lucrurile au intrat într-un făgaş normal, insula fiind acum cedată schitului.
Tot cu această ocazie a lucrărilor hidro, au dispărut şi cele două bacuri care traversau Oltul la Păuşa şi din insula Ostrov la fosta haltă CFR, Călimăneşti.
Staţiunea, în timp se extinde către Căciulata unde există izvoare termale şi minerale din belşug, iar apoi către Cozia, prin construirea de hoteluri şi baze de tratament.
La Păuşa se află una din cele mai mari tabere şcolare şi studenţeşti, locul unde generaţii de elevi şi studenţi au petrecut clipe de neuitat ale vacanţelor şcolare. De aici au pornit în drumeţii spre mănăstirile Turnu, Stănişoara, Cozia, ori Cornetu, Masa lui Traian(azi sub apele amenajerii hidroelectrice a Oltului) şi muntele Cozia, magnificul urs de piatră culcat pe spate. Tot neuitate au rămas şi serile dansante organizate pe terasele diferitelor vile.
Industria de bază a oraşului este cea a turismului balnear.
Demografie
Populaţia oraşului a crescut în primii ani dupã Revoluţia din 1989, dar a scãzut mai târziu datoritã migraţiei în special in Spania şi Italia.
Personalităţi
- Florin Zamfirescu (n. 1949), actor
- Dan Zamfirache (n. 1954), matematician-informatician,membru al Societatii Numismatice Romane si al Federatiei Filatelice Romane, sectia Cartofilie, publicist - autor al primului proiect IT in Romania de lansare a unei carti printr-un altfel de limbaj diferit de cel al lansarilor obisnuite, limbajul informatic - cel al PC-ului - in anul 1997 la 1 iulie, in statiunea Calimanesti judetul VALCEA: Monografia ilutrata a Calimanestiului, un studiu pe baza cartilor postale vechi din propria colectie.